OFICIAL | Dinamo mută la nivel administrativ! Cine e noul director sportiv al „câinilor”: „Cunosc și știu ce înseamnă istoria și tradiția acestui club”

Redactor:
Andrei Pal
OFICIAL | Dinamo mută la nivel administrativ! Cine e noul director sportiv al
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo mută și la nivel administrativ, nu doar „în iarbă”. Clubul din Ștefan cel Mare l-a numit director sportiv pe Anton Heleșteanu, fost arbitru internațional. Anunțul a fost făcut de către „câini” prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial. Ultima dată, acesta a activat într-o funcție oficială la FC Botoșani, de care s-a despărțit recent.

Heleșteanu își intră în funcție de la 1 iulie. Fostul arbitru a vorbit, pentru site-ul dinamoviștilor, după ce și-a pus semnătura pe contractul cu echipa antrenată de Florin Bratu.

„Dinamo reprezintă, pentru mine, împlinirea unui vis de adoslescent, mai exact de a face parte din clubul pe care-l admir și îl susțin. Cunosc și înțeleg foarte bine ce înseamnă istoria și tradiția acestui club. Repet, am această convingere pentru că este o diferență între a cunoaște și a înțelege. După un ciclu de 5 ani la FC Botoșani, unde cred că echipa din Moldova a realizat lucruri importante în fotbal și a ajuns până în cupele europene, mi-am dorit ceva mai mult, o provocare mai mare. Un mesaj pentru suflarea dinamovistă? Pentru mine, Dinamo este Corabia din poezia mea preferată a lui Esenin. După o viață de om, ea nu s-a scufundat, așa cum mulți au vrut în fiecare an”, a declarat noul director sportiv al al clubului din Ștefan cel Mare, Anton Heleșteanu, pentru fcdinamo.ro.

În vârstă de 48 de ani, Heleșteanu și-a început cariera de conducător de club în urmă cu 10 ani, ca președinte executiv la FC Vaslui, și a mai fost director general la FCM Tg. Mureș (2011-2013) și director sportiv la FC Botoșani (2013-2018).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×